De vorbă cu sufletul…

Fiecare dintre noi s-a îndrăgostit, a iubit, a fost rănit și după mai multe dezamăgiri la sigur a zis: s-o ia naibii de dragoste, ce folos să iubești dacă nu ești iubit sau poate nu te simți iubit?!  Mda… aș zice eu, complicat sau poate că noi complicăm totul.

Aseară am avut un vis (ce legătură are visul meu cu începutul acestui articol, o să vă dați seama mai jos), se făcea că urma să suport o intervenție chirurgicală… m-am trezit cu un sentiment ciudat, m-am întrebat ce dată e azi și mi-am dat seama că e 9 decembrie… o zi semnificativă pentru mine, deoarece acum patru ani chiar m-am născut din nou, acum patru ani am avut o intervenție chirurgicală, care ulterior mi-a schimbat viața. A fost pentru mine o experiență pe care nu am să o uit,  nicidecum nu a fost una negativă, fiindcă am avut norocul de medici deosebiți și această intervenție mi-a dat șansa să trăiesc altfel, dar nu vreau să mă opresc la detalii de genul ăsta… aș vrea să vorbesc mai curând despre unele lucruri pe care le apreciem din plin doar în situații critice.

Așa se face că suntem mai buni, că apreciem lucrurile din jur și chiar avem curajul să spunem te iubesc atunci când ni se întâmplă sau ni s-ar putea întâmpla ceva,  atunci când am putea pierde persoana de lângă, atunci când viața ne oferă încercări.

Deseori alergăm după niște lucruri superficiale, vrem bani, un job de vis, vacanțe de milioane; sunt bune și astea, însă sunt altele mult mai importante decât am crede, e vorba de sănătate, de oamenii dragi nouă (familia, prietenii, persoana iubită), oameni care ne apreciază așa cum suntem, care ne iubesc pentru ceea ce suntem, nu pentru rolul social pe care îl avem, cel care te iubește cu adevărat, nu te iubește pentru că ai cea mai bună voce de la radio sau pentru că ai fi vedetă, te iubește pentru că…te iubește…

Deseori pierdem timpul pe site-urile de socializare, în loc să ne vedem live cu cineva.

Deseori un cuplu în loc să stea de vorbă, să petreacă timpul împreună, să se privească… stau ambii sau unul dintre ei cu nasul în telefon, tabletă, pe internet, dar ce vor face dacă unul dintre ei nu ar mai fi în preajmă?! Bineînțeles, atunci ar da orice să fie o clipă lângă persoana iubită, internetul și toată tehnologia nu ar mai avea atâta importanță (deseori din cauza asta uităm și de părinți, în loc să le acordăm atenție, să comunicăm cu ei, pierdem timpul stând pe facebook – e bun și facebook-ul, dar cu măsură).

Nu avem timp să admirăm natura, să remarcăm Primăvara, să observăm cum înverzesc apoi înfloresc copacii…

Nu avem timp să ne plimbăm prin parc…

Nu avem timp pentru cei dragi…

Nu avem timp să iubim… mereu ne grăbim, de parcă am avea o veșnicie la dispoziție, aici, pe Pământ…

Nimic nu e veșnic, dar s-ar părea că avem tot timpul din lume atunci când totul e bine… greșit, s-ar putea ca viața să nu fie chiar atât de lungă, ar fi bine să trăim din plin momentele, să ne bucurăm de prezența oamenilor care ne iubesc… de toate astea îți dai seama atunci când ești la un pas de moarte, atunci când poate nu mai ai atâta timp, atunci când nu știi dacă te vei mai trezi după ce bisturiul se va atinge de tine, iar atunci când se întâmplă o minune și te trezești auzind aparatul care te ajută să respiri, îți dai seama că într-adevăr VIAȚA e o minune, că atâtea am putea face, doar dacă ne dorim mult, că ziua e mai frumoasă dacă zâmbim, dacă iubim, deși chiar și atunci când iubim deseori nu o spunem. De ce? Pentru că nu avem curaj, pentru că odată ce ne pierdem speranța, e greu să o regăsim, pentru că am suferit deja și ne e frică să nu fim din nou respinși…și așteptăm… așteptăm… dar ce așteptăm și cât? Nu mai pierde ocaziile și nici timpul, că nu le mai recuperezi…

Viața e frumoasă, trăiește-o decent și bucură-te de fiecare moment, chiar și de ploaie, savurează fiecare picătură din viața ta și IUBEȘTE (cu inima, cu sufletul)…